După ce fac dragoste cu tine
continui să fiu bărbat mult timp
și fac patul în care am dormit
ca și cum aș închide aripile
unei păsări de noapte
care a hrănit pui străini
și dimineața le-a dat drumul
să-și caute singuri de mâncare
și reașez totul în ordinea prestabilită,
adun cărțile în care am băltit ore în șir
până ce cojile de portocală
și rămășițele din pielea ta catifelată
se recompun singure pentru ca eu desigur
să le întorc pe toate părțile,
știind că astfel lumina dimineții
cu cer senin îmi aerisește corpul
și toate cuvintele neînsuflețite
pe care nu am fost în stare să ți le spun
ies din mine ca o apă care țâșnește la timp
fiindcă tu îmi inspiri metafore care sendimentează
vene, despotolindu-mi sângele dintr-un cheag
de gânduri, pentru ca mai apoi din nou
să deschid fereastra, și să mă lipesc de aerul rece
și să te recunosc în orice adiere, de parcă
o iesle crește în pieptul meu
unde
după ce fac dragoste cu tine
continui să fiu bărbat mult timp
și să-ți desfac cămașa ca să descopăr o altă femeie
căreia și ei îi desfac cămașa și în care văd altă femeie
și tot așa la infinit
pentru că tu pe măsură ce mă iubești
te reproduci
și devii mai frumoasă, mai înaltă și mai sigură
până ce mă duci și pe mine undeva sus, foarte sus,
într-un fel de cer pe care eu aici pe pământ nu-l cunosc
și pe care tu l-ai botezat iubire, și despre care
mi-ai dat de înțeles că e cerul tău personal
căruia mai demult i-ai dat drumul ca unui câine
ținut în lesă, sperând că într-un fel sau altul
într-o bună zi
se va întoarce
fericit
acasă.
