M-am gândit să-ți scriu despre fericire. Dar mi-am dat seama că fericirea o învăț zilnic de la tine. O învăț privindu-te cum zâmbești, cum râzi din senin, cum tresari și cum știi să te bucuri sincer. Știu, poate că oamenii mari nu sunt fericiți tot timpul. Cu cât trece viața, fericirea nu se mai calculează în ani, ci în secunde. Mirarea îmi vine câteodată și din faptul că secundele tale sunt atât de intense. Și tu pe toate mi le dai mie. Asemenea celui mai zglobiu copil. Sunt fericit și mă bucur că tu poți fi copil. Numai copiii pot avea parte de o nemărginită fericire. Nici nu știu cum ar trebui să-ți mulțumesc. Dar vreau totuși, să îți "mulțumesc" pentru că realitatea vieții am confruntat-o cu izbândă numai cu ajutorul tău, prin toate bucuriile pe care le-ai transmis. Bucurii și trăiri care ne-au întărit și fortificat sufletele într-un mod care întrece orice alăturare săracă de cuvinte. Nu știu nici de ce oamenii sunt atât de complicați, nici de ce aleargă atât de mult după fleacuri, la fel cum nu știu nici de ce în lume ura și ignoranța e mai frecventă decât dragostea sau unde dispare dragostea, dar atât cât îmi va sta în putere, te voi feri de toată răutatea lumii. Noi, ca unul pentru celălalt, suntem paznicii sufletelor noastre, unul de noapte, altul de zi. Și lumea o vom descoperi de-acum înainte numai împreună. Ce zici? Știu, fericirea este ascunsă în lucruri imposibil de măsurat. Sunt atâtea lucruri pe care încă ni le vom împărtăși, atâtea cadouri simple și pline de substanță care ne așteaptă. Atâtea abordări și infinite perspective. Dar îți făgăduiesc că voi învăța zilnic din exemplul tău, din bucuria și dragostea ta de femeie minunată, și că voi știi astfel când să fiu aspru cu mine însumi, drept cu prietenii cu suflet larg dar și cu cei răi. Voi știi când să fiu mic, neînsemnat dar și când să fiu puternic și de nestăvilit. Voi știi să mă dau tare când sunt slab și voi știi, mai ales, să-ți desenez un curcubeu peste fiecare zâmbet pe care mi-l dăruiești din dragoste. Mai ții minte când mi-ai spus prima dată că mă iubești? Mai ții minte unde și când și în ce fel? Eu nu te-am văzut niciodată de atunci roșind așa de tare. La fel cum n-am cunoscut niciodată emoție mai mare. Păstrează cumva în minte și în suflet rândurile acestea, pentru ca la bătrânețe să mi le recitești în fiecare duminică. Să fim și atunci binecuvântați ca și acum, și să-ți pot descifra din ochi același cer senin și aceeași dragoste pe care o văd azi. Cu toată dragostea din lume, Robert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu