Sunt un bărbat. Sunt o mână de lut și, drept urmare, o creație supusă greșelii. Dar te iubesc. Și gust zenit numai din gura ta și gust răcoare numai din umbra ta și scut sunt doar pentru că tu exiști. Și insist să-ți spun toate acestea pentru a-ți mulțumi. Pentru a-ți fi numai ție, femeie pe care o iubesc, recunoscător pentru toate penele care triumfător îmi gâdilă zâmbetul, pentru toate diminețile pe care deja le ating și nu doar le văd, și mai ales pentru râsul acela care uneori îmi sparge catedrala pieptului din prea multă fericire. Pentru toate darurile pe care le-ai așezat, iubindu-mă, la picioarele mele. Știu, uneori eu sunt cel care abat furtuna asupra noastră, eu sunt cel care trag o draperie neagră peste cer, eu sunt cel ce amestecă în cazanul existenței noastre toate culorile amare ale curcubeului, dar te iubesc și în genunchi îmi cer mândru iertare. Îmi cer iertare și renunț la toată puterea asta dumnezeiească de a fi bărbat și îți cer ție, femeie care mi-ai îmblânzit sufletul, pâmântească iertare. Îți cer iertare ca să pot fi din nou fiul copilului meu, și bunicul bunicului meu și nepotul nepoților mei nenăscuți încă. Și da, poate că înainte să te întâlnesc pe tine mi-am trăit deja toate viețile și morțile pe toate mi le-am murit, și am fost eu, sau am fost altcineva, sau am fost fiecare din ceilalți, unul câte unul și toți laolaltă, învățând toate iubirile pe de rost, toate fricile și toate urile, să ucid și să dau viață, să râd și să plâng cu râșii și cu plânșii, dar până să mă iubești tu n-am fost de fapt niciodată ceva în toată această iluzie, niciodată nimic în tot acest teatru cartezian unde probabil un prestidigitator ne-a păcălit pe toți.
Sunt doar un bărbat, o mână de lut și, drept urmare, o făptură menită greșelii. Palmele mele nu pot fi iubite ori mângâiate de nimic altceva în afară de nurii tăi evanghelici iar sensul existenței mele a fost demult stabilit: în fiecare zi să te port pe umeri, Ahile să-ți fiu, ori Adonis, să-ți servesc nirvana la micul dejun, să-ți sărut nepătrunsurile, să-ți fiu numai ție, femeie magdalenă, același păstor al sufletului tău îmbrăcat în cireș, același orizont în fața lumii care numai când râzi tu râde, care numai când îl săruți tu fluieră a Bob Dylan, I shall be released sau alte cântece pe care fluturii le îngână apoteotic peste cele mai frumoase dealuri galbene pe care numai îndrăgostiții ascunși periodic de planetă le mai poartă-n suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu