luni, 10 octombrie 2016

O săptămână din circuitul sensibilității mele axiomatice


 Luni. O zi în care circumvoluțiunile mele atipice - odinioară contaminate în exces de rebeliune existențială - rămân scurtcircuitate fatal din clipa scrijelită pe răbojul destinului de nimbul tău mult prea albastru și izbit vremelnic de ecoul întemnițatului meu suflet. 

Marți. Marți urc un milion de trepte alături de tine, ating dacă vreau un petic de cer, gust și puțină ambrozie, ba chiar nisip îmi curgi prin cord din auricul în ventricul și mi te furișezi în sânge și-alergi odată cu el pe circuitul sensibilității mele axiomatice. 

Miercuri. Ziua când îmi legi visele în celulele tale, modelându-mi adn-ul care se reinventează de la o clipă la alta, cameleonic, când îmi clonezi sufletul după zâmbetul tău, până devin țipăt, până mor de tine epidemic, incurabil fericit, ca un fel de dinozaur divin.

Joi. Joi aștept sărutul tău ca solnița cu sare, ca un om înfometat de dragostea femeii mult prea iubite, joi aduce seara când bați la ușa mea desculță și-mi atingi cu degetele lungi clapetele sufletului ca într-un cântec ritmat de-al lui Ray Charles pe care nici nu l-a scris încă.

Vineri. Aduce orele când te plimbi agale pe neliniștea din somnul meu, când mă faci să cred c-am regăsit paradisul pierdut, când uneori mă visez pian iar tu îmi guști fiecare clapă demonstrându-mi fără echivoc că nimeni altcineva nu m-a penetrat atât de ușor și atât de adânc până în cele mai de taină colțuri ale sufletului.

Sâmbătă. Timpul perfect pentru a medita ce atingere delicată au inventat îngerii când te-au plămădit pe tine, pentru a realiza că nimeni altcineva nu mi-a luat în căușul palmelor inima pentru ca mai apoi apropiind-o de buze să-i șoptească "uite, te-am croit după chipul și asemănarea mea, adică chinuitor de dulce, amețitor de vie, înstelată ca o noapte polară în care te-am visat alergând prin stepa trupului meu flămând."

Duminica. Ziua când dragostea și mângâierea pe care o porți explodează, până ce mă pierd adulmecându-te în liniștea buzelor încălzite, pe mugurul sfârcului dat în pârg, cu toate degetele tremurând pe claviatura pianinei ascunse în oaza binefăcătoare a trupului tău, unde mai nou obișnuiesc să mă scufund și să-mi răcoresc pupilele dilatate, ziua când știu cel mai bine cât de flămând am fost și cum m-a mistuit setea, praful, și toți ciulinii drumurilor cu sens unic și taxă de parcare până ce te-am întâlnit pe tine, până m-ai strâns în căușul palmei și m-ai modelat după chipul tău și m-ai ascuns sub coasta stângă, departe de lumea bolnavă, ca să trăiesc și să mor spre a renaște numai în trupul tău, unde întreg îți aparțin și unde ești a mea cu fiecare parte.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu