marți, 31 martie 2015

Scrisoare de intenție pentru postul de Amant Representative



Stimată Domnișoară,


Subsemnatul, Robinson Crusoe, am luat la cunoștință cu cel mai mare interes (de care poate da cineva vreodată dovadă) de posibilitățile pe care le oferă compania sentimentală din sufletul dumneavoastră. Și, animat de dorința de a iubi, de tenacitate, blândețe, răbdare și optimism, dar mai ales de avântul unor cărți ilustre parcurse de-a lungul timpului (precum Prânzul dezgolit, al lui Williams S. Burroughs, ori de poemele lui Allen Ginsberg), supun atenției dumneavoastră candidatura mea în vederea obținerii postului de Amant Representative. Am beneficiat de o pregătire colosală pentru acest post, iar ultima mea amantă-angajator vă poate pune cu lejeritate la dispoziție toate detaliile necesare în acest sens. 

Țin cu tot dinadinsul să vă aduc la cunoștință faptul că posed deosebite aptitudini de amant, șlefuite la perfecție, cum ar fi faptul că niciodată și sub nici o formă nu încurajez discuția despre iubire ca mediator între cer și pământ, din perspectiva sâmburelui de discordie dintre influența arabică și cea teandrică și nici nu agreez reveriile cu rinoceri alergând girafe în rezervațiile naturale și recunosc orice încercare de fraudare a inegalității de gen. Sunt, așadar, pregătit pentru un parteneriat fructuos, benefic reciproc și prin care veți avea la dispoziție toate avantajele formării mele teoretice și pe cele ale unei semnificative experiențe de care dispun în domeniul vânzărilor de vorbe dulci, de săruturi smulse pe furiș, de tăceri construite împreună și de zâmbete stupide și accidentale. 

Obiectivele mele profesionale vizează atingerea excelenței în domenii variate, din care nu exclud filozofia tantrică, agronomia, fizica cuantică, construcția de mașini, teoria cunoașterii, mitul peșterii și, în ultimul timp, m-am simțit atras de ordinea firească a lucrurilor. În plan personal citesc cărți despre poeți ce plagiază cuvântul zeilor, inclusiv ultima carte pe care am citit-o. De asemenea, susțin, cu multe gâfâituri și zdruncinături de coduri morale, relații sexuale, erotice, de amor și de dragoste cu ceilalți și cu mine însumi. 

Documentându-mă asupra activităților derulate de compania dumneavoastră sentimentală în ultima vreme, am constatat cu satisfacție că profilul și realizările dumneavoastră corespund pe deplin aspirațiilor și nevoilor mele de Amant Representative. Acesta este este motivul pentru care îmi permit să apreciez că dorința mea de afirmare, entuziasmul, tenacitatea,  fidelitatea și pasiunea mea pentru reușită totală sunt numai câteva din trăsăturile pe care voi fi onorat să le pun la dispoziția unei femei tinere și dinamice, cu poftă de dragoste, de viață și de nebunie incontrolabilă.
 
Oportunitatea unei discuții despre cum ar putea fi folosite cunoștințele și priceperea mea în avantajul plăcerii dumneavoastră ar fi binevenite.

Îmi exprim pe această cale speranța și încrederea totală în potențialul dumneavoastră de femeie remarcabilă de a face față cu succes oricărui obstacol și în forța de a conduce pe căile glorioase ale expansiunii economiei sentimentale și a liberalizării prețului sentimentelor orice trepăduș care dorește să acceadă pe unul din posturile de Amant Representative oferite cu generozitate de repectabila dumneavoastră organizație sufletească.
 

Cu deosebită considerație,

Robinson Crusoe 





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu