duminică, 23 martie 2014

Pe când aveam două trupuri, în loc de unul



altădată îmi lipeam trupul de al tău, și aveam două trupuri, nu unul.
iartă-mi, te rog, stângăcia: trupurile noastre nu s-au mai atins de mult.
am găsit, în schimb, unele adrese necunoscute, pe cearceaf, dimineața.
probabil erau locurile în care te-au purtat nopțile când și tu mă doreai
și n-ai îndrăznit
să-ți luminezi ochii cu tandrețea mea.
ți-am resimțit profund lipsa, ba chiar m-am înecat un timp deliberat
cu absențele tale parfumate, în orele când, ca o panteră agilă, flămândă,
neiertătoare,
alergam pereții camerei în jurul pereților inimii
până când se dizolvau într-o incandescență violet.
și am băut cafea alături de năluca siluetei tale unduitoare ca fumul,
turnând în mine lichidul amar al așteptării, știi tu,
cel care-mi îmbătrânește prematur celulele,
învățând să conversez cu lipsa ta
aproape terapeutică în blândețea aburului.
și m-am gândit la noi, la faptul că am avut o viață atât de reușită încât,
în loc să stârnim pofta, dorința celor nehotărâți,
noi am stârnit ura și chiar disprețul lor.
poate că ceilalți ne invidiau, iubita mea,
pentru că noi ocupam mereu cea mai bună bancă din parc,
cel mai bun loc în sala de teatru
(în care, atunci, ți-am promis să mă vezi jucând)
cel mai bun bar din oraș,
cu cea mai bună muzică.
noi fusesem proprietarii celor mai reușite melodii de dragoste
și spectatorii tuturor filmelor cu happy-end,
eram cuplul ăla după care nu puteai a nu-ți întoarce privirea,
chiar dacă asta te-ar fi făcut să pășești pe culoarea roșie a semaforului.
dar cui îi mai păsa, pe-atunci, de semafoare?
noi purtam propriile culori, înțelesuri pe care ei n-ar fi putut să le vadă,
nici cu telescopul,
nici cu lanterna,
nici măcar cu ochii închiși.
altădată îmi lipeam trupul de al tău, și aveam două trupuri, nu unul.
iartă-mi, te rog, stângăcia: trupurile noastre nu s-au mai atins de mult.
trupurile noastre nu și-au mai distrus de mult, împreună, fortărețele,
deși bănuiesc că încă ne privim de la distanță, din ce în ce mai excitați
de noul tabel al lui Mendeleev, pe care stau afișate
toate elementele rătăcirilor și absențelor noastre
cu care nu mai avem vreme
să facem experiențe
de laborator
unul în trupul celuilalt...







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu