Mâinile care iubesc sunt mai sfinte decât buzele care se roagă

Necunoscuto cu ochi negri, verzi, albaștri sau căprui, știu, momentan nu ne cunoaștem și deocamdată nu ne-am întâlnit, dar mai târziu o vom face, e aproape inevitabilă întâlnirea și amorul nostru intens, așa că trebuie să-ți spun de pe-acum ca să știi.

 

Uite, eu n-o să-mi doresc să rămân. N-o să-mi doresc să rămân, și aș vrea să-ți repeți lucrul acesta până când o să înțelegi. Și nu, nu are legătură cu tine, frumoasă necunoscută, ci e vorba de mine. Numai de mine. Vezi tu, frumoasă străină, m-am săturat să fiu cel care rămâne mereu în urmă. M-am săturat să scriu la trecut despre dragoste și m-am săturat, mai ales, să văd cele mai frumoase femei cum pleacă din viața mea, și cum își iau zborul, asemenea unor păsări atrase de mirosul cerului și de neantul necunoscutului, așa că, de-acum înainte, n-o să mai dau nimănui șansa de a mă lăsa în spate. O să fiu eu primul care pleacă, străino. O să plec când ne va fi lumea mai dragă. O să plec când nici tu și nici eu nu ne vom aștepta. O să mă evapor de îndată ce îți voi spune că voi rămâne pentru totdeauna. O să plec fără să ne luăm la revedere. Fără să-ți spun cuvinte de adio. Pur și simplu o să plec. Ca să fiu eu cel care nu se uită în spate. Dar, în special, ca să văd cum e să pleci, cum e să părăsești. Să văd, de fapt, ce doare cel mai tare: să părăsești sau să fii cel părăsit?

 

Să știi, frumoaso străină, că n-o să-mi cer iertare și nici n-o să-ți spun că-mi pare rău. Eu te-am avertizat, și acum știi. Îți las mărturisirea asta încă de pe-acum, scrisă negru pe alb. Ce e scris – scris rămâne. Vreau să știi care va fi finalul nostru, cu toate că nici măcar nu am început. Spune-mi: în cazul ăsta, crezi că va fi mai puțin dureroasă despărțirea? Crezi că finalul va fi mai blând, acum că ne știm viitorul? Acum că știm ce ne așteaptă? Eu nu mă pronunț, încă. Nu știu. Dar vom vedea.

 

Necunoscuto, eu n-o să vreau să rămân. O să fiu de neînduplecat în decizia mea. Și o să plec. O să plec când ne va fi lumea mai dragă, dar, în timpul cât voi sta, dacă poți, iubește-mă. Iubește-mă cum ai iubi un străin de pe o zi pe alta. Iubește-mă fără să o spui și fără ca eu să te iubesc la fel de tare. Iubește-mă ca și cum ai fi într-un avion care se prăbușește, iubește-mă cu toată ființa ta, ca pe un pericol inevitabil, ca pe o apocalipsă în plină desfășurare, ca pe un soldat pregătit să lupte într-un război care-l va înghite, ca pe o dependență ce te va trimite la dezintoxicare, iubește-mă de parcă ți-ar fi străine valențele durerii comune, iubește-mă ca într-o noapte în care îți tragi plapuma peste cap și dai frâu liber tuturor pasiunilor adolescentine până ce erotismul îți va deveni doar o amintire transformată într-un sicriu viu pe care-l vei agăța la gât când te vei gândi la mine ca la o povară a trecutului.

 

Cu toate acestea, necunoscuto, cu ochi negri, verzi, albaștri sau căprui, să știi că există o mică șansă să rămân, una minusculă, cimentată pe ideea că dacă o să mă faci să vreau să rămân, poate te voi iubi și eu. Tu nu știi cum se zice? Mâinile care iubesc sunt mai sfinte decât buzele care se roagă.