Dragă Ileana Cosânzeana

Dragă Ileana Cosânzeana,

Deja încep să te detest! Practic, noi doi ne învârtim în cercuri largi și vicioase. Eu încă te caut. Dar tu? Tu unde ești? Tu mă cauți pe mine?

 

Se pare că ne tot petrecem pe drum, așa că m-am decis să îți scriu această scrisoare. Fiindcă vreau să-ți spun că nu mi-am pierdut încrederea. Cum? De ce? Pentru că tuturor celor cărora le sunt drag îmi spun așa: că “ce-i al meu e pus deoparte” ori că „o să apară ea ea un moment dat”. Trebuie să cred...

 

Dat fiind faptul că “ce-i al meu e pus deoparte”, am ajuns să mă plimb destul de mult în ultimul timp, în ideea că poate dau “de partea aia” precisă în care te ascunzi tu. Nu mă crezi? Nu e clar? Crede-mă, m-am decis să te găsesc cu tot dinadinsul.

 

Să vezi eforturi în ultima săptămână.

 

Marți am fost la o zi de naștere, înconjurat de șapte fete, după care, zâmbitor, m-am odihnit la un film. După film am mers la o altă petrecere. Am studiat locația și am ales participanții. Se pare că n-am nimerit pe “partea bună”, fiindcă nu mi s-a părut că te-ntâlnesc.

 

Joi am ieșit “în club” pentru o seară de discuții interminabile și banalități. Am consumat multe energizante și am admirat mulțimea. Femei, numeroase, ca peste tot: femei înalte, machiate, bronzate la salon, femei cu decolteuri mai mici, mai mari, femei cu celulită, femei vorbărețe, femei extravagante, femei zâmbitoare, femei rujate, femei diverse. Și din nou, tu nu. Tu nicăieri. M-am tot uitat după tine, dar nu erai niciunde.

 

Vineri, după micul-dejun, am mers pe plajă. Altfel spus, m-am expus pentru a fi găsit. Am zis că poate te găsesc, sau că o să mă găsești tu pe aici, dar...tu??? Nu... pe aici, nu???... În fine... După câteva ore de plictiseală și continuă așteptare, am schimbat plaja cu pârtia de schi. Mi-am zis că poate o schimbare brutală de climă și de peisaj poate fi de bun augur. Numai că după vreo câteva ore minunate petrecute la minus 10 grade, m-am retras sceptic, într-o cabană. Mi-am zis așa: dacă nici aici... și nici acum...

Urâto, eu nu vreau să te urăsc!!! Eu vreau să te găsesc, să știi. Mai înspre seară am ieșit cu niște prieteni într-o cafenea, la taclale, apoi la teatru, și din nou la taclale, câteva ore. Nici azi, se pare, nu am jucat pe aceeași parte. Ori în aceeași echipă. Asta m-a pus realmente pe gânduri.

 

Sâmbătă am fost obligat să înlocuiesc cu altceva petrecerea planificată (amânată cică pe motiv de ploaie), dar asta m-a făcut să mă întreb: și dacă erai tu acolo pusă de-o parte??? Mi-am schimbat programul. Mi-am planificat o plimbare prin magazine, la shopping. Și asta, la două zile după salariu. Abia după ce mi-am echilibrat sacoșele din mâna stângă cu câteva tricouri de sezon, cu câteva perechi de pantaloni și două perechi de încălțăminte, am realizat cât îmi era de foame, de fapt. Așadar am servit o cină la care tu ai fi putut oricând să mi te alături. Mi se pare total anapoda și bizar să lași un domnișor prezentabil să ia cina de unul singur... În curând, am observat cât de înaintat era timpul, se făcuse seară, iar stomacul mi-era plin, brațele cu sacoșe așijderea, iar cardul zguduit dramatic, așa că am zis că e momentul potrivit să mă retrag înspre casă. Am condus cu grijă, imaginându-mi apoi că vei fi acolo, să-mi deschizi ușa, știi tu, exact când voi introduce cheia în broască... Când-colo, nimic. Deschid ușa, același întuneric tăcut, aceleași cărți deschise, aceeași ordine amețitoare...

 

După eforturile din ultimele zile eram destul de obosit. Dar am rămas cu gândul tot la tine, dragă Ileana Cosânzeana. Tot încercam să înțeleg de ce nu te-am găsit. Să fie oare pentru că ești mult prea bine pusă “deoparte”? Sau pentru că nu am umblat eu pe partea pe care trebuia? Ori ai pățit tu oare ceva pe drum tocmai când trebuia să apari? Sau... ai apărut cumva la ușa mea și eu nu eram acasă? Dragă Ileana Cosânzeana, dacă e valabilă ultima variantă, te-aș ruga foarte frumos să nu se mai repete situația asta derutantă și să-mi scrii numărul tău de telefon cu un cui încins pe ușa mea metalică de la intrare. Și apoi așteaptă-mă te rog răbdătoare... că până seara apar și eu, să știi...