ți-am sărutat tranșeele
coapselor
ca pe vreme de război
și apoi
m-am gândit și
răzgândit de tine
până mi s-au defectat
tâmplele
de tot, până mi-au curs
gândurile
pe obraji, pe tibii, pe
călcâie.
încă nu știi să-mi
citești pielea
iar eu nu știu să mă
traduc
ne înțelegem prin semne
ca doi mimi ce au venit
pe lumea asta
în cutii separate, iar
când ieșim pe fereastră
să ne împușcăm
cu palmele făcute
pistol
și cu ochiul stâng
închis
pac, pac, pac!
DE CE NU MOARE CINEVA
ODATĂ?
nimeni nu mai înțelege
nimic
din toată povestea asta
în care se întâmplă să
dansăm în ploaie
să electrocutăm
ultimele sentimente
care mai fac
scurtcircuite
în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu