joi, 10 octombrie 2013

Nu cred că poți gusta de două ori din aceeași tinerețe




Mi-am amintit cum și când a fost cea mai bună noapte de dragoste a noastră. E un gen de emoție care mă sufocă, despre care nu ar trebui să scriu. Și totuși, o fac. Poate pentru că asemenea stări mă ard pe dinăuntru cu durerea unei molecule de arsenic pe care ți-o presari singur pe limbă. Sunt blestemat să-mi amintesc fiecare colț al tău de piele, fiecare loc umed, de parcă aș fi vreun soldat rănit și întors acasă dintr-un război din care abia am scăpat cu viață după ce am cucerit tranșeele coapselor tale ferme. Nu înțeleg de ce am avut norocul și ghinionul să te iubesc. Altcineva a dat cu zarul în locul meu, probabil. Îmi place să cred asta. La fel cum, atunci când îmi așez capul pe pernă, îmi place să reconstitui ritualul nostru intim, din dormitor, din zilele noastre naive, intense, explozive.
 
Mă cutremură ideea că azi, un alt cuceritor de redute feminine îți mângâie pielea, spatele arcuit, de gheișă răscumpărată cu sentimente electrizante, dar fine, și sărate, poate chiar imaculate. Unul mai norocos ca mine, unul mai dibace, cu un plan strategic în care a fost stabilit să te întâlnească la timp. Nu înaintea mea, nici în timpul meu, ci după mine. 
 
Așa e, tu știai să îmblânzești revolta, să te joci cu plăcerile mele, și să dansezi sâmbăta în fața mea de parcă am fi trăit ultima noastră zi pe pământ. Azi, dacă ai fi prin preajmă te-aș întreba dacă crezi că te poate înlocui cineva. Chiar, crezi asta? Eu sunt sceptic. Nu cred că poți gusta de două ori din aceeași tinerețe. Nu cred că poți culege doi asteroizi din același loc și nici că gustul unei femei îndrăgostite se găsește în duplicat. Mi-ar plăcea totuși să fii aici, să-mi spui tu, în limba ta vulnerabilă,  ce crezi despre toate astea. Să ne jucăm cu ipotezele așa cum puii de panteră se joacă cu coada mamei. Nădăjduiesc încă, naiv de felul meu și ca un surfer neexperimentat ce e serios amenințat de valurile propriilor amintiri, că nu te-ai schimbat deloc. Că ai rămas la fel. Densă în tandrețuri. Mândră și trufașă în săruturi. Invulnerabilă în compromisuri. Dar și volatilă și sensibilă ca un pui de cobră care încă nu știe să se apere de dragostea unui bărbat.
 
Eram suspect de perfecți împreună. Ca doi pui de lupoaică alăptați din dragoste. Ca Othelo și Desdemona înainte de a fi atinși de șoaptele lui Iago. Încă te visez și încă mă mai joc cu amintirea ta tocmai fiindcă te-am prețuit atât. E dureros să pierzi focul din palmă, magia dintr-un zâmbet închis de buze ori cântecul femeii ce se spală spumos dimineața, după ce a fost iubită în așternuturile albe, ale sincerității dezarmante. Nu cunosc prea multe potriviri și totuși... le recunosc de fiecare dată. E un paradox sentimental, pe care încă îl poartă sângele meu, la fel cum trupul încă îmi poartă mutațiile tale genetice, atingerile tale și retușările tale, ce n-au intenționat niciodată să-mi prăbușească dragostea într-o prăpastie goală, surdă și întunecată.
 
Auzi? Mă auzi? Dacă visezi și tu, poate că mă auzi... mi-ar plăcea la nebunie ca o singură dată, doar una singură... să auzi ecoul neputinței mele de a da timpul înapoi.



 

10 comentarii:

  1. Un strigăt de ajutor scris cu emoția unui om matur, dar naiv în dragoste. Ți-am mai spus, dar o mai spun : iubesc la nebunie modul în care scrii, stările pe care le transmiți și, cel mai important, imaginile artistice cu care îți hipnotizezi cititorul. Este imposibil să nu-ți imaginezi ceea ce ai scris fără să nu simți, fără să miroși, să auzi și să guști!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunată Zoe,

    Dacă ai reușit să îți imaginezi măcar pentru câteva secunde sentimentul pe care am încercat să îl exprim, și sunt absolut sigur că ai reușit, atunci cred, încă o dată, că ești o cititoare sensibilă, care rezonează la plăpând, la intim, la confesiune.

    Frumos comentariul tău, succint, dens și la obiect.

    Îmi place foarte mult de tine, o să fii o femeie remarcabilă în restul timpului ce va veni. Sunt sigur de asta, și aș vrea să-ți reamintești constant asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate că am să fiu, poate că nu, cert este că mă topesc după astfel de „istorioare” și, sinceră să fiu, mi s-ar părea de necrezut ca un cititor să nu treacă prin tot amalgamul de sentimente pe care le transmiți prin puterea cuvântului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred că un text are șarm și emoție, când curge magnetic și-l atrage pe cititor într-un "necitit", de parcă cuvintele ți-ar zbura prin fața ochilor, de parcă ele se potrivesc perfect, de parcă le aștepți după următoarea virgulă, după următorul punct. E frumos când o emoție din sensul unui cuvânt te conduce pe nevăzute spre următoarea emoție, mai apăsătoare, mai adevărată.

    E un joc al emoțiilor care se deconstruiesc și care construiesc altceva, în același timp.

    Mi-ar plăcea, într-o bună zi, să scriem un text împreună, să inversăm jocul, să nu mai știm nici unul care-i cel ce citește și care-i cel ce scrie.

    Să unim două imaginații ludice, vii. Să ne distrăm, pur și simplu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-ar plăcea extraordinar de mult, Robert! Mi-ar face o deosebită plăcere să scriem un text împreună, dacă nu chiar un „roman” :D

    Și îți mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  6. Super! Rămâne stabilit, atunci! Zâmbesc deja, să știi. Îmi imaginez dinainte totul, cum și despre ce am putea scrie.

    Ești o extensie reală a unei minuni despre care ni se povestește în cărți numai, dragă Zoe.

    Eu mulțumesc Providenței că ne-am întâlnit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Haha! Să nu-ți faci iluzii, hai să lăsăm destinul să ne ia prin surprindere și să descoperim ce minuni pot naște în interiorul craniului nostru și ce povești pot deveni realitate cu ajutorul unor simple cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  8. De acord! Să nu ne gândim prea mult înainte, să vedem ce-o ieși... știi tu, ca într-o bucată de jazz improvizată pe moment, cu o înlănțuire din aceea de slang-uri care-ți gâdilă spiritul.

    RăspundețiȘtergere
  9. Oooo da, sunt complet de acord!

    Am uitat să precizez că sunt topită după a-ha!

    RăspundețiȘtergere
  10. Chapeau bas! Am toată admirația pentru oamenii care mai ascultă A-ha!

    Nu sunt surprins însă, tu ai rezonanțe fine.

    RăspundețiȘtergere