De ce bărboșenia e o stare de spirit

Ție îți plac bărboșii. Bărbații cu sare și piper. Bărbații puțin... altfel. Ție îți fură privirea bărbații bărboși, ăia frumoși și cu șarm, cum i-ai denumit tu. Mi-ai spus ieri că m-ai plăcut din prima, așa cu barbă mare, și că primul bărbat de care te-ai îndrăgostit a fost tot un bărbos. Și că e ceva instinctiv-inconștient-arhetipal la mijloc. Mă și miram de ce m-ai plăcut așa, cu barba mea mare, cu tentă roșcată, crescută excesiv în ultima vreme, dar apoi am realizat că, în cazul tău, orice verbalizare nu poate exprima deplin sau măcar satisfăcător miezul luminos al bărboșeniei. Ai gusturi bune, recunosc. Bărbosul pe care-l cauți și pe care-l recunoști într-o oarecare măsură în toți bărbații îți inspiră siguranță, îți inspiră prezența unei esențe a masculinității, a energiei masculine pure. Știi? Se derulează din nou în mintea mea chicotul tău de autorăsfăț și privirea ta de felină pofticioasă din momentul în care mi te-ai confesat ieri și mi-ai spus că bărbosul ideal e o idee de care ești tu îndrăgostită, că el promite o îmbrățișare ocrotitoare și topirea într-un întreg. Că bărbosul tău chipeș e un izbăvitor de neliniști, de tandrețuri, de virilitate, de incompletitudine și singurătate. M-ai și avertizat apoi că el este totuși o ființă liberă, puternică, misterioasă și aparte, diferită total de tine, nu este musai un dur (o stâncă sau un fort) – nici fizic și nici psihic – ci o entitate care-și deschide sufletul lui bărbos și poate vulnerabil către iubitoarea lui.

Abia atunci am înțeles. De ce m-ai ales pe mine, zic. Și de îți plac bărboșii, spun. Așa că mă simt nevoit să îți scriu aici negru pe alb că, pentru noi bărbații care ne sinucidem spiritual o dată la 3-4 ani, care ne căutăm continuu și tindem să fim mai buni, care aveam acea melancolie și înțelegere bizară, peliculară în privire, bărboșenia e o stare de spirit. O atitudine. E ca mirosul de după ploaie – nimeni nu l-a calificat drept aromă, gust, savoare, însă cu toții putem recunoaște acest miros proaspăt, iar unora le place, și altora nu. Pentru mine, în speță, bărboșenia e un sentiment generat de creativitate, de felul meu creativ și imaginativ de a fi, de ieșirea din tipare, ceva ce ține exclusiv de masculinitate și de protecția pe care o pot oferi. Barba e o existență „întru mister și pentru revelare” ca să parafrez un înțelept, ea acoperă ceva (buzele, obrajii, copilăria) care se vrea descoperit. Bărboșenia nu e neaparat întotdeauna vizibilă. Pentru unii nu e nevoie de acele câteva fire de păr ca să simtă asta – atunci apare bărboșenia interioară, ca să spun așa.

Altfel spus, the beard on the inside poate exista și fără the beard on the outside, dar the beard on the outside nu poate exista fără the beard on the inside. Bărboșenia interioară este o stare de spirit care măsoară gradul nostru de înțelegere al lucrurilor, felul nostru de a vedea viața, dragostea, femeia. Bărboșenia interioară este ceea ce ne face iubibili, ca să spun așa, fie că suntem vizibil bărboși sau nu. Iar iubibilul suprem – adică bărbosul suprem – îl recunoști pur și simplu, iar dacă o femeie are nevoie de un manual ca să-l recunoască înseamnă că acela nu e el.

Găsesc constructivă sinceritatea ta. Și faptul că mi-ai spus că singurii bărbați care te impresionează cu adevărat și după care întorci capul pe stradă sunt bărboșii. Mi-ai spus că atunci când erai singură, și când vroiai să fii ținută în brațe și cocoloșită, te gândeai instantaneu la atingerea unei bărbi. Și că după câteva pahare de vin în mintea ta năvăleau colaje de unghii, bărbi, buze și săruturi neastâmpărate. Mi-ai spus zâmbind că te-ai certat până și cu mama ta din pricina primului bărbos de care te-ai îndrăgostit. Că ei nu-i plăcea bărbosul-boschetarul tău.  Am râs. Și m-am gândit că așa o fi: cu unele mame, captive în educația lor, ajungi, din păcate, să te cerți pentru că nu le place bărbosul tău. Dar că altele sunt fericite când te văd fericită cu bărbosul tău, chiar dacă nu au și ele un bărbos iubit sau îl preferă irevocabil pe tatăl tău ce se bărbierește zilnic. Oricum ar fi mamele voastre, ale fetelor, eu cred că asta nu o să vă împiedice niciodată să vă iubiți bărboșii. Ai râs în hohote când ți-am spus asta. Am râs amândoi. Cu poftă, minute în șir.

Mi-ai spus că mama ta chiar ți-ar reproșa asta, la fel și tatăl tău. Dar că asta contează mai puțin pentru tine. Ai continuat să râzi și să-mi spui că dacă tu ești fericită cu homeless-ul tău,  îl vei lua acasă și că după o vreme nu va mai fi homeless și gata. Mie mi s-a aprins un beculeț așa că te-am întrebat așa: ai observat cum, pe măsură ce ne apropiem de cineva, peste aspectul lui fizic se așează un fel de văl format din diversele emoții și experiențe pe care le trăiți împreună? Eu am observat deseori asta. Teoria mea este că pe măsură ce îndrăgești pe cineva trăsăturile care nu îți plac se estompează și se metamorfozează vizibil. Așa că e posibil să se întâmple la fel și cu mamele de fată – dacă le puteți face să vă îndrăgească bărbosul-boschetar, poate că în timp n-o să le mai pară într-atât de boschetar. Am râs din nou, minute în șir, amândoi, cu poftă, desigur.

Te-am întrebat apoi care e bărbosul tău preferat. Tu mi-ai spus că, în ceea ce te privește, pentru tine există “bărbosul potrivit la locul potrivit”. Că topurile și preferințele cu bărboși faimoși sunt irelevante, că azi poate fi pe primul loc Jon Hamm, Viggo Mortensen, sau Ryan Gosling, dar că îl vei prefera întotdeauna pe Daniel Day-Lewis sau pe Tom Hanks în Cast Away. M-ai surprins plăcut. Deja ți-ai făcut un obicei din asta și îmi place, ador sentimentul ăsta. 

Mi-ai spus că bărbosul pe care-l vei păstra mereu la inimă va fi întotdeauna Clint Eastwood așa cum ți-l amintești din Bunul, Răul și Urâtul. M-ai lăsat fără cuvinte, poate fiindcă nu ți-am mărturisit până acum că acela e și filmul meu favorit. Mi-ai spus că Blondie, personajul jucat de Eastwood va fi mereu în inima ta, indiferent de toamnă, iarnă, soare sau ploaie, că el e un bărbos care te emoționează și te atrage oricând, oriunde. Mi-ai spus că te-ai putea uita la filmul ăla until the end of time, și chiar dacă acum e bătrân, adus de spate și cu părul alb ție ți se pare la fel de minunat ca întotdeauna, și că ar trebui să se dea o lege ca toți bărbații să aibă ochii și barba lui, și ca toate audio-books să fie citite de el și înregistrări cu vocea lui să fie trimise în spațiu pentru a face contact cu alte civilizații extraterestre. Crede-mă că încă mai râd și acum, gândindu-mă la asta în timp ce scriu toate astea.