To the Moon & Back

Știi, nu îmi e dor la fel de tine de fiecare dată. Câteodată îmi e mai mult ca de obicei. E timpul să mă confesez: sunt născut de lună. Chiar pe lună, de fapt. Iar luna, fiind o amantă frumoasă și rece, mă prinde în ghearele ei ori de câte ori încerc să scap. Am lucrat deja de o vreme la un plan de evadare. De ce încerc să scap? Poate pentru că m-am îndrăgostit de tine, văzându-te într-o seară prin fereastră cum mânuiești arcușul peste corzile viorii. De parcă le-ai îmblânzi. De parcă ai dresa sunetul sălbatic. Dar amanta mea mă pândește. Nu-mi dă pace. E geloasă. Cunoaște deja calendarul meu nocturn. M-a închis într-un castel, într-un labirint de ziduri construit undeva pe spatele lunii. Aproape că m-am dat bătut. Dar apoi mi-am amintit că te-am văzut în ziua când ai împlinit optsprezece ani, erai atât de tânără și-ți lăsai întotdeauna părul desprins, fără a lăsa pe cineva să ți-l spele, detestai ca cineva să îl atingă. Aveai mereu o scuză ca nimeni să nu ți-l atingă, spuneai că mâinile celorlalți sunt prea aspre, ori trupurile lor prea mari ori că nu îi cunoști prea bine. Dar seara, mama ta te așeza în cadă și, cu un ferm șhhhh, te spăla ușor pe păr folosind un fel de miere amestecată cu lapte din matcă, mângâindu-te pe creștet și îmblânzindu-te ca pe-o leoiacă înainte de culcare. Simțeai o mână plăcută care îți atingea gura, și umerii, și valea dintre sânii tăi întăriți ca două mere copate. Atunci se încheia cu totul protestul tău dezmierdat. Privindu-te de sus, prin sticla ferestrei tale, mă hrăneam din capriciile tale, din actele tale de adolescentă rebelă, înțelegând că nimeni nu te asculta, că aveai ceva de spus, ceva important, ce nimeni nu vroia să asculte.

Am dedus atunci că tu înțeleseseși prea devreme cum e să simți că vocea omului poate fi ignorată complet. Că ți-ai dat cumva seama, nu știu cum, când să nu spui nimic.

Încerc să evadez, să găsesc un șiretlic, ca să pot ajunge cumva la tine, să fac o călătorie dus-întors de pe lună către dormitorul tău.

Ca să mă pot confesa femeii de care m-am îndrăgostit. Ție. Să-ți pot spune că, deși viața poate fi uneori înspăimântătoare, nu există nimic mai rău decât neputința de a săruta pe cineva atât de adânc pe cât simți.