S-ar putea să te plac. E un scenariu foarte plauzibil, să știi. Așa mi-a venit mie acum. Hai atunci să ne prefacem amândoi că anii trec în favoarea noastră, și că iarna asta va sta în loc. Și-apoi, sub prima ninsoare din anul celei mai lungi așteptări, aș vrea să-mi arăți dacă mai știi să săruți, ori dacă mai știi sărutul să-l transformi în parfum de seară, ba chiar să văd dacă mă mai poți trezi în miez de noapte să-mi spui că vrei să facem dragoste peste biroul murdărit de ruj și de atâta așteptare. Eu cred că totul ar avea o urmă de bine dacă m-aș deschide mai mult, dacă te-aș lăsa să năvălești în lumea mea, unde mâna ta de femeie ar putea așeza și organiza totul într-o ordine perfectă. Ar fi ca și cum aș asculta mereu melodiile nemaipomenite din toate celelalte epoci pe care nu le-am trăit. Gândește-te: am putea să ne facem poze cu aparatul meu automat și depășit deja de timp, și (de ce nu?) meticulos le-am putea lipi pe peretele camerei mele, ca să te pot vedea și să te pot iubi din orice unghi. Am da drumul la muzică, ți-aș mângâia umerii, mai netezi și mai moi decât cea mai bogată ninsoare din mijlocul iernii, m-ai ridica din scaun că să dansăm și să ne prostim, mi-ai spune că acestea sunt cadre din viață pe care nu le poate imortaliza nici o invenție a celor de la Kodak, nimeni și nimic în afară de inima noastră zburdalnică și pasională. Am fi două perechi de ochi îndrăgostiți poziționate ca două camere de filmat. Care filmează un dans al dezbrăcării la început de iarnă. Care se focusează pe tatuajele tale, în acele culori încinse de pe piele care ascund toate perversiunile nopților noastre pierdute și cine știe câte alte urme de orgasm și de pensulă.
Și dimineața, obosiți
și încercănați de atâta dragoste, ne-am minuna de lumina puternică de la
fereastră, dar și mai mult de fulgii
mari și tăcuți, care ar asurzi prin lume noaptea noastră gălăgioasă și
pătimașă. Într-un fel inexplicabil, nici noi nu am ști câte alte nopți
nedormite de iarnă geroasă vor mai purta cearșafurile noastre, pe care, atunci când
le vom pune la uscat, vor rula filme de dragoste din anii `40 nevăzute încă de vecinii de sub noi, intrigați de scârțâitul patului
nostru care ne-a trădat de la prima
abatere. Nu zâmbi, gândește-te doar cum ne-am certa cu dragoste pentru ultimele
stafide rămase în tava arsă din cuptor, ori pentru o felie de măr verde
cumpărat de la supermarket și mai ales pentru tricoul meu cu Nirvana de sub care ți se văd picioarele
lungi și apetisante. Mi-ar fi greu să te las să ieși din casă, nu aș rezista
torturii de a vedea cum te îmbraci, ți-aș spune râzând: femeie frumoasă și încrezută ce ești, atâtea păcate te trag de
fustă încât buzele tale cărnoase roșesc în bătaia privirii mele, așa că ai
putea mai stai, și să-mi mai dai puțin timp, ori să mă lămurești de ce naiba mă
faci atât de fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu